Of fetele astea....
Ma ţin de cuvânt si încep următorul capitol...
Când m-am conectat ptru prima data la internet nelimitat, era iarna afara. Veneam de la lucru pe înnoptat si când intram in casa, mama deja ocupase tv privind seriale până la 22:00. Ce aveam sa fac, in afara decât sa stau pe net. Si iată aşa cum intram in casa, mâncam ca mai apoi să-mi iau notebookul pe genunchi, la locul meu preferat la acel moment, lângă calorifer. Cu fete din Rezina nu aveam ce vorbi aşa cum de fapt nici nu erau in reţea. Ei văzând asta, nu mi-a rămas decât sa ma pun in profil ca fiind din Chişinău. Ca si acuma rar când vorbeam cu careva. Nu îmi place sa descos oamenii cu întrebări, cu atât mai mult sa ma bag in suflet.
O data, am dat peste un profil interesant. Fata părea si ea după foto ceva deosebita de celelalte. Chiar era destul de frumoasa aşi zice. Am intrat in vorba si nu m-am putut abţine sa spun ceva glume. Spre mirarea mea, fata a reacţionat pozitiv si in aceeaşi seara am trecut pe icq.
Ca printre altele, înainte de asta am stat la palavre cu o fata cu nikul Păpuşa Blonda. Vai ce pricaleala era acolo. Ea la un moment mi-a spus sa tac, ca o doare burta de atâta ris. Eu deasemenea ma râdeam si ma miram de unde apar nebuniile ce i le scriam in mintea mea. Daca o chema ca si pe toţi oamenii, cu un oarecare nume, treceam pe lângă profilul ei, da aşa, sa nimerit o păpuşica care se pare ca era mazohistca, după cum scria in profil cata pe vreun băiat ptru experimente. Eu i-am si propus sai fiu de folos. Dar revin la tema cu prima fata, adică a doua:)
Am trecut pe Ici si începând din aceasta zi, am si uitat de siteul cu znacomvstva. Vorbeam doar cu ea câteva ore pe zi. Sa nu crezi ca despre dragoste, chestii sau trestii. Aşa despre multe si de toate. Ştii de ce mia plăcut? Frecventa o formaţie de dansuri populare si ii plăcea muzica populara. Eram prea mirat ca o fata tinăra si aşa simpatica, să-i placa muzica populara si nu Dima Bilan sau Zveri. In o seara a dispărut din reţea pe câteva zile. Nu puteam pricepe ce sa întâmplat. Iţi închipui, sa deschizi icq si sa stai sa aştepţi? A apărut mai apoi si mi-a spus ca din întâmplare a răsturnat o cana cu ceai fierbinte peste picior si nu ii era a mine in aceste zile. Ma gândeam eu ca ceva sa întâmplat, oricum cred ca nu era tare greu sa se conecteze pe un minut, ptru a-mi spune carei cauza dispariţiei.
In acea iarna fusesem de vrio 3 ori in munţii României. Uzina unde lucrez făcea nişte traininguri acolo. Cam pe atunci a trebuit sa plec la următorul training. Ma gândeam sa trec si pe la fata cu pricina in vizita, trecând prin Chişinău. Ea a spus ca din păcate nu poate eşti din casa, ca o doare piciorul. Neam înţeles ca va ieşi doar sa stam de vorba si mia spus unde si când. In ziua plecării spre România desi trenul o ia din gara pe la 17 am poposit in capitala pe la 11. Ma gândeam si eu ca daca ma duc la un om bolnav, sa cumpăr măcar ceva fructe, ca orice băiat mii oarecum sa umblu pe strada cu flori in o mina si cu torta in alta. Am trecut pe la Total sa iau de ici ceva fructe si de colo alte, dar la urma sa adunat o sacoşă de vrio 6 kilograme cu multe si de toate. M-am scărpinat la ceafa, sa primit torba mare, de parca nu ma duc in ospeţie dar vin de la piaţă, dar calea înapoi nu era si am luat-o la locul stabilit, nu era departe de Total. Am ajuns la timp, si m-am apucat de aşteptat. Au si trecut 10 minute, ca mai apoi inca 20. Începui sa o sun, telefonul ei era deconectat. Ştii ca m-am simţit un idiot? Iţi închipui cum stăteam locului, cu fata nedumerita, cu o sacoşă de portocale, mere, banane si nu mai ţin minte in mâini si uitându-mă pe la balcoane, sa vad fata hlizita a unei fete, care ma dus de nas. Iată aşa am strâns din umeri si cu nasul in pământ, târâind sacoşa, m-am dus la fratele studentul si i-am dat vrio 2 kilograme. El sigur ca nu a priceput de unde atâta bineţe in mine. De obicei noi ne împăcăm ca mita cu câinele. Am plecat de la frate si am luat-o spre Ciocana, la neamurile unde mama lua seama de baistrucul ala de copkil, de care ţi-am spus. I-am dat si lui vrio doua kilograme. Apoi am stat la masa si pe la 16 am luat-o spre gara. Acolo mi-am întâlnit colegele doua la număr, cu care am mers spre România. Ştii, am încercat atunci sa fac aşa cum spune Paula Seling in cântecul ei: “Rad când îmi vine sa plâng”. Mai in scurt, pe fata aveam doar bucurie. Înainte de tren am trecut pe la Green Heels si cumpărasem de banii uzinei ceva dulciuri, ca îmi plac. Si aşa, fiind in tren intre doua femei cu fructe pe masa, fiind iarna afara, am ajuns la România. Ma gândesc, ca aceasta călătorie era taman la ţanc. Perioada aia de călătorii m-a schimbat mult. Când ajungeam in Bucureşti uitam de toate. Ma uitam cu ochi holbaţi la oameni, case, străzi, metrouri si reclama. In gara din Bucureşti ma aştepta prietena mea la catarama Corina. Este fata cu care ma simţeam totdeauna bine. Cu care puteam sta la taifas zi si noapte. I-am înmânat restul fructelor si ne hlizeam ambii de cele petrecute cu mine. Apoi am plecat cu colegele prin oraş. Am mers prin diferite magazine, unde se vindeau haine la preţ redus. Am cumpărat atunci un sac de haine. Nu am pomenit ca eram de fapt patru la număr. Mai era si un coleg mai mic de ani ca mine. La uzina unde lucrez, suntem vrio 15 băieţi adunaţi din toate colturile Moldovei. Câţiva si din Chişinău. In Bucureşti zăpada nu era, dar când înspre seara am ajuns in munţi, totul era înălbit. Este foarte frumos sa vezi aceşti brazi înalţi, intre casele deosebite de ale noastre. In munţi aerul este foarte curat. O stare sufletească de nedescris când tragi aer rece, curat in piept. Ne-am oprit in un hotel cu 4 stele. Am luat masa in restaurantul hotelului. In hotel era si un bazin. Tare mai jeleam toţi patru ca nu ne-am echipat de acasă. Ei, da cine avea sa ştie. La masa restaurantului către noi sa alăturat un roman, căruia se pare ia plăcut o colega de-a noastră. Seara după ce luasem masa, el nea îmbarcat in maşina si am mers sa vedem oraşul in care stăteam, Sinaia. O frumuseţe de nemaipomenit. Era după anul nou, toate casele si străzile erau luminate cu beţişoare de diferite culori. Iţi închipui toate acestea pe fonul munţilor înzăpeziţi? In centrul oraşului era deschis un patinoar de libera intrare sub cerul liber. Cântă muzica si orice doritor patina. Noi sigur ca patine nu aveam, nici nu încercam sa riscam de a ne trauma in o tara străina aşa ca am privit. La întoarcere, intrasem intru-n pub sa servim ceva vin fiert cu mirodenii. Si ajunşi in hotel, am adormit buştean invalidându-mă cu plapumele albe si proaspete sub liniştea munţilor. A doua zi am fost la training. Iar după masa, am plecat cu romanul cela sa căutam slipuri pe limba lor, iar pe a noastră plavci:). Daca la noi, in mijlocul iernii, ai căuta aşa ceva in magazine, te-ar credea nebun cred ca. Am găsit ce căutăm, costau cam vrio 200 de lei ai noştri. Vroiam tare sa ma scald iarna, aşa ca i-am cumpărat. Oricum uzina mi i-a achitat:). Trainingul se numea “Lucrul in proiecte”. Echipa noastră trebuia sa gătească până a doua zi un spectacol mic. Neam înţeles după ce seara luam masa, sa ne apucam de spectacol. Am fost la masa, dar ne-am gândit ca nu face sa ne apucam de lucru deodata, aşa ca am luat-o spre bazin. Bazinul pe jumate era in hotel iar pe jumate afara. A fost ptru prima data si sper ca nu ultima, când ma scăldasem iarna afara. Apa era calda si stăteam pe spinare legănat de apa, uitându-mă la brazi si munţii luminaţi de stele. Scăldatul nostru sa întins până la 23 seara si când neam adunat sa facem spectacolul, am înţeles ca suntem loviţi de oboseala. Plecasei la culcare, iar dimineaţa cu 10 minute înainte de training, am si pregătit piesa de jucat. A mers de minune după părerea mea si a altora.
A treia zi, am plecat din Sinaia spre Bucureşti. Acolo am mai stat de vorba cu Corina in o cafenea. Pe la 19 am luat-o cu trenul spre Chişinău.
In aceste 3 zile uitasem de fata aia de pe znakomstva. Îmi era deja paralel de ea. Când m-am reîntors acasă, găsisem un mesaj in posta, chipurile de ce nu m-ai sunat, căutat. Mi-a făcut impresia ca îşi bate joc de mine si i-am răspuns, la revedere du-te. Nu mai simţeam nimic fata de dânsa. Iar peste un timp, fotografiile ei le-am găsit pe siteul mp3.md. Erau ale unei tinere interprete de muzica uşoara. Am înţeles atunci, ca totul a fost doar un joc. Stai ca expresia data îmi aduce aminte de cântecul Nataliei Barbu “Joc de zi” pe care repede l-am si pus in playlist:)
Tot ce am vorbit cu dânsa, a fost o farsa plina de minciuni. Totul a fost demult si sa uitat, dar de atunci nu prea am încredere in cei, adică cele cu care stau de vorba pe net. Asta-i ce am avut de spus. Nu cred sa fi fost interesanta istorioara, oricum cred ca ţi-am răspuns la întrebarea ta.
Când m-am conectat ptru prima data la internet nelimitat, era iarna afara. Veneam de la lucru pe înnoptat si când intram in casa, mama deja ocupase tv privind seriale până la 22:00. Ce aveam sa fac, in afara decât sa stau pe net. Si iată aşa cum intram in casa, mâncam ca mai apoi să-mi iau notebookul pe genunchi, la locul meu preferat la acel moment, lângă calorifer. Cu fete din Rezina nu aveam ce vorbi aşa cum de fapt nici nu erau in reţea. Ei văzând asta, nu mi-a rămas decât sa ma pun in profil ca fiind din Chişinău. Ca si acuma rar când vorbeam cu careva. Nu îmi place sa descos oamenii cu întrebări, cu atât mai mult sa ma bag in suflet.
O data, am dat peste un profil interesant. Fata părea si ea după foto ceva deosebita de celelalte. Chiar era destul de frumoasa aşi zice. Am intrat in vorba si nu m-am putut abţine sa spun ceva glume. Spre mirarea mea, fata a reacţionat pozitiv si in aceeaşi seara am trecut pe icq.
Ca printre altele, înainte de asta am stat la palavre cu o fata cu nikul Păpuşa Blonda. Vai ce pricaleala era acolo. Ea la un moment mi-a spus sa tac, ca o doare burta de atâta ris. Eu deasemenea ma râdeam si ma miram de unde apar nebuniile ce i le scriam in mintea mea. Daca o chema ca si pe toţi oamenii, cu un oarecare nume, treceam pe lângă profilul ei, da aşa, sa nimerit o păpuşica care se pare ca era mazohistca, după cum scria in profil cata pe vreun băiat ptru experimente. Eu i-am si propus sai fiu de folos. Dar revin la tema cu prima fata, adică a doua:)
Am trecut pe Ici si începând din aceasta zi, am si uitat de siteul cu znacomvstva. Vorbeam doar cu ea câteva ore pe zi. Sa nu crezi ca despre dragoste, chestii sau trestii. Aşa despre multe si de toate. Ştii de ce mia plăcut? Frecventa o formaţie de dansuri populare si ii plăcea muzica populara. Eram prea mirat ca o fata tinăra si aşa simpatica, să-i placa muzica populara si nu Dima Bilan sau Zveri. In o seara a dispărut din reţea pe câteva zile. Nu puteam pricepe ce sa întâmplat. Iţi închipui, sa deschizi icq si sa stai sa aştepţi? A apărut mai apoi si mi-a spus ca din întâmplare a răsturnat o cana cu ceai fierbinte peste picior si nu ii era a mine in aceste zile. Ma gândeam eu ca ceva sa întâmplat, oricum cred ca nu era tare greu sa se conecteze pe un minut, ptru a-mi spune carei cauza dispariţiei.
In acea iarna fusesem de vrio 3 ori in munţii României. Uzina unde lucrez făcea nişte traininguri acolo. Cam pe atunci a trebuit sa plec la următorul training. Ma gândeam sa trec si pe la fata cu pricina in vizita, trecând prin Chişinău. Ea a spus ca din păcate nu poate eşti din casa, ca o doare piciorul. Neam înţeles ca va ieşi doar sa stam de vorba si mia spus unde si când. In ziua plecării spre România desi trenul o ia din gara pe la 17 am poposit in capitala pe la 11. Ma gândeam si eu ca daca ma duc la un om bolnav, sa cumpăr măcar ceva fructe, ca orice băiat mii oarecum sa umblu pe strada cu flori in o mina si cu torta in alta. Am trecut pe la Total sa iau de ici ceva fructe si de colo alte, dar la urma sa adunat o sacoşă de vrio 6 kilograme cu multe si de toate. M-am scărpinat la ceafa, sa primit torba mare, de parca nu ma duc in ospeţie dar vin de la piaţă, dar calea înapoi nu era si am luat-o la locul stabilit, nu era departe de Total. Am ajuns la timp, si m-am apucat de aşteptat. Au si trecut 10 minute, ca mai apoi inca 20. Începui sa o sun, telefonul ei era deconectat. Ştii ca m-am simţit un idiot? Iţi închipui cum stăteam locului, cu fata nedumerita, cu o sacoşă de portocale, mere, banane si nu mai ţin minte in mâini si uitându-mă pe la balcoane, sa vad fata hlizita a unei fete, care ma dus de nas. Iată aşa am strâns din umeri si cu nasul in pământ, târâind sacoşa, m-am dus la fratele studentul si i-am dat vrio 2 kilograme. El sigur ca nu a priceput de unde atâta bineţe in mine. De obicei noi ne împăcăm ca mita cu câinele. Am plecat de la frate si am luat-o spre Ciocana, la neamurile unde mama lua seama de baistrucul ala de copkil, de care ţi-am spus. I-am dat si lui vrio doua kilograme. Apoi am stat la masa si pe la 16 am luat-o spre gara. Acolo mi-am întâlnit colegele doua la număr, cu care am mers spre România. Ştii, am încercat atunci sa fac aşa cum spune Paula Seling in cântecul ei: “Rad când îmi vine sa plâng”. Mai in scurt, pe fata aveam doar bucurie. Înainte de tren am trecut pe la Green Heels si cumpărasem de banii uzinei ceva dulciuri, ca îmi plac. Si aşa, fiind in tren intre doua femei cu fructe pe masa, fiind iarna afara, am ajuns la România. Ma gândesc, ca aceasta călătorie era taman la ţanc. Perioada aia de călătorii m-a schimbat mult. Când ajungeam in Bucureşti uitam de toate. Ma uitam cu ochi holbaţi la oameni, case, străzi, metrouri si reclama. In gara din Bucureşti ma aştepta prietena mea la catarama Corina. Este fata cu care ma simţeam totdeauna bine. Cu care puteam sta la taifas zi si noapte. I-am înmânat restul fructelor si ne hlizeam ambii de cele petrecute cu mine. Apoi am plecat cu colegele prin oraş. Am mers prin diferite magazine, unde se vindeau haine la preţ redus. Am cumpărat atunci un sac de haine. Nu am pomenit ca eram de fapt patru la număr. Mai era si un coleg mai mic de ani ca mine. La uzina unde lucrez, suntem vrio 15 băieţi adunaţi din toate colturile Moldovei. Câţiva si din Chişinău. In Bucureşti zăpada nu era, dar când înspre seara am ajuns in munţi, totul era înălbit. Este foarte frumos sa vezi aceşti brazi înalţi, intre casele deosebite de ale noastre. In munţi aerul este foarte curat. O stare sufletească de nedescris când tragi aer rece, curat in piept. Ne-am oprit in un hotel cu 4 stele. Am luat masa in restaurantul hotelului. In hotel era si un bazin. Tare mai jeleam toţi patru ca nu ne-am echipat de acasă. Ei, da cine avea sa ştie. La masa restaurantului către noi sa alăturat un roman, căruia se pare ia plăcut o colega de-a noastră. Seara după ce luasem masa, el nea îmbarcat in maşina si am mers sa vedem oraşul in care stăteam, Sinaia. O frumuseţe de nemaipomenit. Era după anul nou, toate casele si străzile erau luminate cu beţişoare de diferite culori. Iţi închipui toate acestea pe fonul munţilor înzăpeziţi? In centrul oraşului era deschis un patinoar de libera intrare sub cerul liber. Cântă muzica si orice doritor patina. Noi sigur ca patine nu aveam, nici nu încercam sa riscam de a ne trauma in o tara străina aşa ca am privit. La întoarcere, intrasem intru-n pub sa servim ceva vin fiert cu mirodenii. Si ajunşi in hotel, am adormit buştean invalidându-mă cu plapumele albe si proaspete sub liniştea munţilor. A doua zi am fost la training. Iar după masa, am plecat cu romanul cela sa căutam slipuri pe limba lor, iar pe a noastră plavci:). Daca la noi, in mijlocul iernii, ai căuta aşa ceva in magazine, te-ar credea nebun cred ca. Am găsit ce căutăm, costau cam vrio 200 de lei ai noştri. Vroiam tare sa ma scald iarna, aşa ca i-am cumpărat. Oricum uzina mi i-a achitat:). Trainingul se numea “Lucrul in proiecte”. Echipa noastră trebuia sa gătească până a doua zi un spectacol mic. Neam înţeles după ce seara luam masa, sa ne apucam de spectacol. Am fost la masa, dar ne-am gândit ca nu face sa ne apucam de lucru deodata, aşa ca am luat-o spre bazin. Bazinul pe jumate era in hotel iar pe jumate afara. A fost ptru prima data si sper ca nu ultima, când ma scăldasem iarna afara. Apa era calda si stăteam pe spinare legănat de apa, uitându-mă la brazi si munţii luminaţi de stele. Scăldatul nostru sa întins până la 23 seara si când neam adunat sa facem spectacolul, am înţeles ca suntem loviţi de oboseala. Plecasei la culcare, iar dimineaţa cu 10 minute înainte de training, am si pregătit piesa de jucat. A mers de minune după părerea mea si a altora.
A treia zi, am plecat din Sinaia spre Bucureşti. Acolo am mai stat de vorba cu Corina in o cafenea. Pe la 19 am luat-o cu trenul spre Chişinău.
In aceste 3 zile uitasem de fata aia de pe znakomstva. Îmi era deja paralel de ea. Când m-am reîntors acasă, găsisem un mesaj in posta, chipurile de ce nu m-ai sunat, căutat. Mi-a făcut impresia ca îşi bate joc de mine si i-am răspuns, la revedere du-te. Nu mai simţeam nimic fata de dânsa. Iar peste un timp, fotografiile ei le-am găsit pe siteul mp3.md. Erau ale unei tinere interprete de muzica uşoara. Am înţeles atunci, ca totul a fost doar un joc. Stai ca expresia data îmi aduce aminte de cântecul Nataliei Barbu “Joc de zi” pe care repede l-am si pus in playlist:)
Tot ce am vorbit cu dânsa, a fost o farsa plina de minciuni. Totul a fost demult si sa uitat, dar de atunci nu prea am încredere in cei, adică cele cu care stau de vorba pe net. Asta-i ce am avut de spus. Nu cred sa fi fost interesanta istorioara, oricum cred ca ţi-am răspuns la întrebarea ta.
