De la liceu până la primul loc de munca...
Ce ai în vedere sub “de ordine in casa nu mai vorbesc”?Este curat doar pe deasupra sau si pe sub paturi?
Ina la însurătoare ma gândeam când aveam 23 ani, da acum nu ma gândesc doar vreau, dar nu am cu cine. Adică de avut cu cine nu este greu de găsit cred, dar oricum aşi vrea sa fie una si nu mai multe. Crezi ca când vad copii micuţi nu îmi doresc sa fie ai mei? Sau ca sotia sa ma aştepte cu mâncarea, nu mama?
Stop! Iată la treaba cu însurătoarea si mâncarea făcută de mama, am de adăugat si toată biografia:). Îmi place mie sa scriu istorioare biografice, ţi-oi da si ţie sa citeşti vrio doua, dar acuma scriu pe scurt.
După ce terminasem clasa 9-a ma gândeam eu ce sa fac, încotro s-o apuc. In cap îmi vântura vintul si nu aveam idee ce sa fac, sa învăţ mai departe, sau sa intru la învăţat la vreun colegiu.
Pot spune ca eminent nu am fost, deoarece nu ma gândeam la învăţat ci la nebunii si peripeţii. Iată am ajuns la bogata fantezie a mea, ii sunt dator cărţilor pe care le citeam zi si o bucata din noapte, de prin clasa a 3 cum m-a învăţaseşi a citi. Nu stiu de e bine sau rău, dar m-am ales cu ochelari pe nas din asta.
Cum zic ma uitam cu ochi speriaţi la lume si ma frământau gândurile ce sa fac. De fapt, cam greu ma hotărăsc la ceva, aşa cum de obicei încerc sa caut varianta cea mai potrivita si pină la urma încurc iţele si o iau de la început. Of, iată nici de cum nu îmi pot continua istorioara, ca iarăşi încurc iţele ;)
Era vara afara, nu demult serbasem ultimul clopoţel de clasa 9-a. Era o zi însorită, iar eu umblam prin piaţă, numai ţin minte ptru ce. Si hop, dau de un coleg cu care am stat in o banca. Era un copkil nebunatic, alintat de părinţi. Din cauza lui s-au stricat si alti băieţi în clasa, cum si mute fete cred de prin Rezina. Pai si uite el ma ia de mâna si ma trage în o cafenea din piaţa, chipurile la o apa, care de fapt sa dovedit a fi cu grade. Am înghiţit-o eu cu chiu cu vai apşoara ceia din stopka de 50 de grame si colegul începe vorba, chipurile Andrei haidem la liceu! Ii răspund, tu ce eşti nebun? Care liceu, pe mine nu cred ca ma vor lua, am multe note de 7, iar pe tine nici atâta ca eşti plin de 5. El spune spokuha Andrei, hai sa încercăm. Pai era si normal ca având grade in cap, mintea nu mi-a stat mult pe gânduri ca de obicei si am zis fie ce-o fi. Ne ducem noi la scoală, intram la director, ii spunem cu ce tzel am venit. Eu ma stăruiam sa stau mai depărtişor de dânsul si răsuflam nu direct , da peste umăr, nu de alta, da daca simte directorul ce am făcut o bucata de ora in urma, nu ne ia la liceu si gata:)
Spre marea noastră mirare, directorul a aprobat cererile noastre, dar pe coleg la preîntâmpinat sa fie cuminte de acum încolo.
Si iată-ne pe ambii fericiţi! Nu îmi aduc aminte nici de cum la moment, daca ne-am întors noi in cafeneaua aia sau nu după asta.
Clasa de liceu sa dovedit a fi plina de copiii boşilor rezineni. De primari, profesori, poliţişti si judecători. O buna parte umblau cu nasul pe sus. In 2 ani de liceu, mi-am făcut doar un prieten la catarama. Liceul noi aşa si nu l-am terminat pină la capăt aşa cum in clasa 11 toţi am depus cereri sa scăpăm de clasa 12 si sa plecam mai repede la învăţat. Am intrat 24 de oameni din 26 care si pe unde la universităţi si colegii. Anii de studenţie de la UTM ii trec repede, sa nu lungesc vorba mult.
Iată si au trecut 5 ani de studenţie si iarăşi noaptea ma întorceam când pe o parte, când pe alta, cu gânduri multe, ce de făcut mai departe.
Sigur ca si majoritatea studenţilor doream sa rămân in Chişinău, dar aşa cum trebuia stat pe la gazde, nu ma încălzea tare acest lucru.
Ştii, aproape toate lucrurile importante, in afara de însurătoare, au venit de la sine in viaţa mea. La susţinerea diplomei venise directorii de la doua uzine din Bălti si Făleşti. Eu am intrat primul sa apar diploma, deoarece ma simţeam cel mai pregătit din toţi. Nu degeaba am ros pantalonii pe la biblioteci. Mai ştiam ca cel care apăra primul, de obicei obţine o nota mai mare, sa ai in vedere pe viitor.
Am intrat eu în auditoriu si ca de obicei, când retrăiesc tare, m-o apucat bâlbâiala si tremuriciul, noroc ca aveam minecele lungi la jacheta sa am unde le ascunde. (Îmi aduc aminte cum ţineam arătătorul cu ambele mâini ca tremura si el săracul).
Peste vrio 10 minute m-am calmat si am început sa vorbesc ca pus în priza. Am răspuns bine si la întrebări.
Am scăpat! Am înhăţat nota 10! Si ştii, desi la toate obiectele legate de matematica am învăţat cam prost, am rămas mirat, ca din toată grupa doar eu am avut 10. Vezi ce înseamnă sa intri primul la examen?;)
Apoi au început sa susţie si restul colegilor, iar eu umblam pe coridoare fericit de un aşa succes. Ambii directori, din Bălti si Făleşti, mi-au propus de lucru in uzinele lor. Am ales cea din Făleşti. Leafa era ceva mai mare si aveam la dispoziţie 2 camere cu reparaţie in cămin. Mia făcut o mare placere sa lucrez in acest oraş. Nu aveam nici un cunoscut acolo, dar oamenii sau dovedit sa fie destul de primitori.
Ina nu stiu daca ai ajuns pină aici cu cititul si daca ai placere sa citeşti, de aceia cei patru ani petrecuţi la Făleşti tot ii las pe alt data.
Am revenit la Rezina unde si lucrez la moment de aproape 3 ani. Cam o jumătate din aceşti 3 ani i-am trăit singur, aşa cum mama tot sta pe la Chişinău unde se afla si acuma.
Vezi cit de scurt am scris? Iţi închipui daca pe lung, cit de mare avea sa fie cartea?:)
