Câte chinuri pentru o cămaşă
In tema cu regrete am spus ca in acei 7 ani de acasă am avut parte doar de fericire. Nu am ce regreta. Îmi place sa povestesc despre anii copilăriei. Iată vezi, un nou regret de anii trecuţi. Nu-i mai întorci, dar au rămas amintiri frumoase. Careva spusese ca regretele ţin doar de tot ce sa petrecut negativ in viaţa noastră. Dar sunt si pozitive.
In vara anului 1992 fusesem cu sora in ospeţie la bunicii din satul Gara Cobalnea. De fapt sora luase cu dansa mirele ei să-i facă cunoştinţă cum cu bunicii, cum si cu locurile frumoase pur moldoveneşti de care el, mirele, nu le văzuse pana atunci. Este un sătuc mic de tot din 2 străzi. Plin de verdeaţa si tihna. Serile lungi ma întindeam pe un pătuc la aer si îmi plăcea sa ascult aceasta linişte amestecata cu orăcăitul broscuţelor de la iaz. Iar dimineaţa tare sa ma trezească cântatul cocoşilor.
Bunicii, cum li se cuvine fiecărui bunic, s-au bucurat nespus de mult când ne-au văzut intrând in ograda. Am stat putin la masa, ca după asta sa ne apucam de ceva gospodărie. Eu ca întotdeauna m-am apucat de maturat ograda. Tatăl meu iubea curăţenia. Acasă la părinţi ma punea sa matur ograda in fiecare săptămână. Nu aveam mare chef sa spun drept din aşa lucru. Dar la bunica ograda o maturam cu multa sârguinţa. Ştiam ca la sfârşit am sa câştig ceva bani. Viitorilor părinţi! Daca odraslei voastre ii va fi lene sa facă curat in casa, apoi luaţi aminte ce am scris:).
Ei si după ce am terminat-o eu cu maturatul, da mirele sorei de tăiat lemne, bunica iarăşi a aşternut masa, a turnat vin in pahare iar mie nu avea ce să-mi toarne, aşa ca mia dăruit o cămaşă. Cămaşa buna, colorata si moale la pipăit. Eu pe loc si m-am îmbrăcat. In sat erau copii multi de seama mea si mai vroiam si eu sa ma arat fetelor frumos:)
După ce luasem masa am luat-o toţi trei, eu sora si mirele spre iaz. La scăldat si la prins peste. Dar pana la iaz am mai trecut si prin o mica livada sa gustam cireşele. Mmm ce cireşe gustoase albe si maşcate. Înainte de a urca in copac am lepădat cămaşa. Era cam cald afara si ma temeam sa nu-i stric frumuseţea pătând-o cu cireşe. Am aranjat-o pe un arbuşti din apropiere si tiva in copac pana mi sa făcut burta doba.
Si cu aşa burta am ajuns la iaz. Am prins peste prin stufărişuri si când m-am simţit satul si de acest lucru am început scăldatul.
Ne-am întors acasă la bunici pe inserate. Morţi de oboseala. Dar ce placere sa mănânci seara in sat, afara la mesuţa rotunda si scaunele din lemn. Plăcintele deja erau coapte. Bunica ştia ca îmi sunt pe plac plăcintele cu cireşe si bostan. Pana a prăjit pestele a fiert si mămăligă. Of mi se face foame:)
Apoi plecasem la culcare. Nu am mai ascultat cântecelele broscuţelor de la iaz aşa cum adormiseşi buştean.
A doua zi pe la 8 dimineaţa aveam trenul de plecare. M-am trezit din somn fara mare placere, luasei ceaiul apoi bagajul, am zis la revedere bunicăi si am pornit-o din loc spre gara de trenuri. Bunicul a mers cu noi sa ne petreacă. Este anume acea gara unde păţiseşi peripeţia cu trenul povestita in istorioara “Safety acasă”. Îmi plac trenurile si tot ce este legat de ele. Gările frumoase, semafoarele, traversele de cale ferata, mirosul de smoala de la lemnul de care sunt prinse aceste traverse.
Ajunşi in gara, sora cumpărase tichete si ne aşezasem pe scaun sa mai stam la vorba cu bunelul. Pana la tren rămăsese vrio jumătate de ora. Eu neavând ce face ma jucam cu o minge micuţă. Nu stiu daca va veţi da seama de care. Popirgunicik se numea, de aia care iubeşte sa sară de la perete in dependenta cat de tare o loveşti.
Intre timp bunelul ma întreabă daca mi-a plăcut camera. Eu demult uitasem de ea. Am răscolit bagajele dar nici pomina de cămaşa. Mi-am dat seama ca am uitat-o ieri pe undeva. Nu puteam să-mi aduc aminte unde anume, la cireşe sau pe malul iazului. Sora mia spus sa trag o fuga repede la iaz poate este acolo. Ce sa fac, nu am putut să-i las supăraţi pe bunici aşa ca mi-am pus mingea in buzunar si am alergat cu viteza mai întâi spre copacul cu cireşe. Am ajuns pe loc, începui sa răscolesc prin iarba dar nici pomina de cămaşa aia. Presimţeam ca totuşi am uitat-o la cireşe, dar pentru orice eventualitate am luat-o spre iaz. Intre timp am auzit din depărtare venirea trenului. Gata nu am dovedit. Am mers posomorit spre iaz. Am înconjurat cu privirea mâhnita locul unde ma dezbrăcasem la scăldat si am căzut pe gânduri. Nu ştiam ce sa fac, încotro s-o apuc. La bunica sa ma întorc îmi era teama. M-am gândit ca daca trenul parcurge distanta spre oraş in doua ore, atunci eu voi ajunge acasă pe jos in 4 ore.
Am luat-o pe jos. Pe lângă calea ferata. Mingea alerga înainte iar eu mergeam din urma.
Am mers mult. In drum admiram câmpiile, păduricile, lanurile cu grau, fluturaşii ce zburau. Dar deja după părerea mea trecuse 3 ore si nici pana la următoarea statie nu ajunsesem. Pe la 12 ziua însfârşit am ajuns. Rămăsesem mirat ca am mers aşa mult si inca înainte mai erau vrio trei gări, adică inca de vrio trei ori mai mult drum de mers. Ei mi-am zis ca nu voi rezista. M-am trântit pe un scaun si începui sa aştept următorul tren. Dar apăruse o problema. In buzunare nu aveam nici o copeica. Aşa ca m-am catait cu trenul ca iepuraşul. Sora cu mirele erau deja acasă la părinţii mei. Ştiau ca bunelul ma va petrecea la trenul de la amiaza, aşa ca nu îşi făceau griji mari. Ajunsei acasă, le-am spus ca cămeşa a dispărut fara urma si am plecat in drum la joaca.
A doua zi, bunelul pe la 10 dimineaţa a intrat in ograda noastră cu vestea proasta. Eu l-am zărit din casa si m-am ascuns mai departe de ochii lumii, dar aşa ca sa pot auzi dialogul intre părinţi si bunel. Părinţii s-au mirat mult de ce a venit bunelul. El părea a fi mâhnit tare. Au început a-l descoase ce sa întâmplat. Ei si când începe bunelul a povesti.
- Sa pierdut Andrei. A plecat spre iaz sa caute ca masa si nu sa întors. L-am căutat cu o jumătate de sat peste tot locul. Am lăsat baba acasă plângând si am venit sa va spun.
Ei sa vedeţi privirile nedumerite a mamei si tatei. In scurt timp s-au lămurit ei ce si cum.
Am fost chemat afara din casa pentru luarea la socoteala. Fara chef mare am ieşit din ascunzişul de după predică.
Bunelul sa bucurat nespus de mult când ma văzuse viu si nevătămat. Nu pricepea cum am ajuns acasă ca am fost căutat si la gara de tren. Mai in scurt fusesei eu putin tras de urechi atunci. Si la ce bun mia dăruit bunica cămeşa ceia?:)
P.S. De la satul Gara Cobalnea pana la Rezina sunt cca 60 km.
