Evaluarea mea, anul 2007
Pofta sa ţi-o pui în cui, ai scăpat momentul potrivit. In fine, sa începem o alta istorioara:
Evaluarea am trecut-o ca nimeni altul. Stam eu după lucru si ma jucam în sahmate cu calculatorul. In jurul orei şase seara, cînd ma gîndeam de acum sa plec acasă, intra șeful si îmi spune sa fac astăzi evaluarea si sa i-o trimit prin mail. (De parca nu sa putut trezi pînă acum de dimineaţă). Iar eu ca un om exemplar, aveam făcuta evaluarea cam de o săptămînă, răsuflînd uşurat i-o trimit și repede închid calculatorul ca sa o şterg acasă.
Dar șeful ma prinde după ușă si ma striga dacă vreau sa ma cătăie pînă la Rezina. M-am bucurat ca nu voi sta pe scaunele de lemn din rutierele noastre moderne și i-am zis ok, dar sa ma aștepte, ca ma duc să-mi spăl tot colbul de pe mine.
Cum m-am bait nu-ţi povestesc, asta ii alta poveste fără pricliucenii;)
Ies eu din baie, un băiat zvelt, înalt si frumos pieptănat, roşu puțin la fata și dau de Ruslan. Ii spun sa nu aştepte rutiera, ca ne va lua șeful.
Afara era noaptea la aşa ora tîrzie. Vedem noi ca se apropie maşina si ne aruncam spre uşi. Dar șeful iese din maşina si ne spune ca nu ştie dacă vom încăpea, aşa cum are un TV in salon pe banca din spate, care la adus la relaţie la electricii din uzina. Acolo mai stătea un mujic pe lingă asta (pe banca din spate). Si aşa zicînd, șeful se îndepărtează de maşina si intra in blocul administrativ.
Pai, eu cu Ruslan văzînd situaţia, am început sa ne oferim unul altuia locul rămas în spate si pînă la urma am cîștigat eu, cel mai naglii. Ruslan a plecat spre oprirea rutierei. In sfîrșit vine șeful, se aşează în maşina si fără sa se întoarcă in urma (afara era noaptea), spune ca nu înţelege cum am încăput pe o singura banca 3 oameni si un TV cu diagonala 63". Pe cînd pe banca din fata lingă şofer nu-i nimeni. Atunci eu cu mujicul ala strigam sa oprească şi-i lămurim, ca am crezut ca a plecat după încă un pasager, da săracul Ruslan a rămas sa vina cu rutiera cu scaune de lemn. Ne oprim brusc si deoarece nu am ajuns departe, ii strigam din depărtare lui Ruslan sa alerge spre noi.
In sfîrșit ne-am pornit noi spre casa. Eu cu mujicul in spate, cuprinzînd TV de diagonala 63" si fericitul de Ruslan in fata, lingă şofer. Ajungînd in Rezina Ruslan si mujicul sau coborît la cerc, in deal am ajuns eu singur cu șeful si TV.
Cobor eu din maşina lingă casa șefului (alea cu 9 etaje din deal, luare le dracul caci nu au ascensoare, a rămas numai rama si zama din ele, cum spune Stratan si multanindui șefului, îmi iau rămas bun. Dar el îmi spune să-mi vir mulţămitul într-un loc si sai ajut sa ridice TV la etaj. Printre altele in blocuri pe lingă ascensoare, nu lucrează nici luminaţia pe scări. Poate fetelor ce se săruta cu băieţii pe întuneric asta le place, dar nu la cazul nostru caci TV era tare mare si îmi era grija sa nu-l scap. Întreb eu pe șef la ce etaj locuieşte si primind răspunsul ca la etajul doi, m-am bucurat foarte mult ca nu o sa ma chinui mult.
Ajung eu la etajul 2, proptesc TV de scara si aştept sa se ridice si șeful ca sa descuie usa. Iată-l si el în sfîrșit, dar stai el ma întreabă de ce m-am oprit, a avut in vedere ca locuieşte la al doilea etaj de sus.
Aducându-mi aminte de toţi sfinţii pe care-i cunosc, iau eu TV si îmi prelungesc calea cea lunga. Ajungând in sfârşit la punctul de destinaţie, aştept ca șeful sa deschidă usa. El intra, eu din urma si pun TV jos. Șeful îmi spune sa închid ușă. Eu am înţeles ca s-o închid din partea cealaltă si ma pornesc clătinîndu-mă si ținîndu-mă de pereţi sa ies din apartament. Șeful iarăşi se aude strigînd din bucătărie, unde m-am prăpădit sa ma descalţ si sa intru ca sa controlam dacă lucrează TV sau nu, chipurile daca nu a lucra să-l cobor înapoi (azvârlindu-lasi de la balcon). In sfîrșit TV e pus in priza si lucrează. Răsuflu si eu uşurat ca ma voi porni spre casa, să-mi odihnesc oasele.
Dar stai, șeful ma pofteşte la masa, ca sa facem evaluarea. Uit sa spun ca el are doua fiice, cam de seama ta, nemăritate, care alergau în toate părţile sa ne servească cu ce este mai bun. Si văzînd masa plina cu bucate, pelimeni, pulpe, cîrnat si șeful venind de la balcon cu o sticla aburita de 1,5l de vin roşu, nu am putut zice nu si m-am aşezat cu placere pe scaun.
Am vorbit cu șeful multe și de toate, ca doi prieteni de cînd lumea. Mi-a arătat si fotografii familiare si istoria vieţii mia povestit, cum si eu i-am spus ce aveam pe suflet din partea lucrului. Si la urma, cînd stăteam mai ca cuprinși, am ajuns la concluzia sa mi se cumpere un monitor de 21" LCD, un scaner A1, un scaun ergonomic și cu putinţă, uzina sa se gîndească la noi cei tineri, sa ne mai dăruiască cite un apartament de paști. Cum se spune: "Mecitati ne vredno".."
După închinarea ultimului pahar, taman suna și dj Bobu, chipurile davai la Lavanda. Ii zic seara buna șefului și o şterg din gara, plin de fericire ca am avut o evaluare ca la nimeni.
Mai departe, ce a fost la Lavanda, povesteşte singura fetelor.
Evaluarea am trecut-o ca nimeni altul. Stam eu după lucru si ma jucam în sahmate cu calculatorul. In jurul orei şase seara, cînd ma gîndeam de acum sa plec acasă, intra șeful si îmi spune sa fac astăzi evaluarea si sa i-o trimit prin mail. (De parca nu sa putut trezi pînă acum de dimineaţă). Iar eu ca un om exemplar, aveam făcuta evaluarea cam de o săptămînă, răsuflînd uşurat i-o trimit și repede închid calculatorul ca sa o şterg acasă.
Dar șeful ma prinde după ușă si ma striga dacă vreau sa ma cătăie pînă la Rezina. M-am bucurat ca nu voi sta pe scaunele de lemn din rutierele noastre moderne și i-am zis ok, dar sa ma aștepte, ca ma duc să-mi spăl tot colbul de pe mine.
Cum m-am bait nu-ţi povestesc, asta ii alta poveste fără pricliucenii;)
Ies eu din baie, un băiat zvelt, înalt si frumos pieptănat, roşu puțin la fata și dau de Ruslan. Ii spun sa nu aştepte rutiera, ca ne va lua șeful.
Afara era noaptea la aşa ora tîrzie. Vedem noi ca se apropie maşina si ne aruncam spre uşi. Dar șeful iese din maşina si ne spune ca nu ştie dacă vom încăpea, aşa cum are un TV in salon pe banca din spate, care la adus la relaţie la electricii din uzina. Acolo mai stătea un mujic pe lingă asta (pe banca din spate). Si aşa zicînd, șeful se îndepărtează de maşina si intra in blocul administrativ.
Pai, eu cu Ruslan văzînd situaţia, am început sa ne oferim unul altuia locul rămas în spate si pînă la urma am cîștigat eu, cel mai naglii. Ruslan a plecat spre oprirea rutierei. In sfîrșit vine șeful, se aşează în maşina si fără sa se întoarcă in urma (afara era noaptea), spune ca nu înţelege cum am încăput pe o singura banca 3 oameni si un TV cu diagonala 63". Pe cînd pe banca din fata lingă şofer nu-i nimeni. Atunci eu cu mujicul ala strigam sa oprească şi-i lămurim, ca am crezut ca a plecat după încă un pasager, da săracul Ruslan a rămas sa vina cu rutiera cu scaune de lemn. Ne oprim brusc si deoarece nu am ajuns departe, ii strigam din depărtare lui Ruslan sa alerge spre noi.
In sfîrșit ne-am pornit noi spre casa. Eu cu mujicul in spate, cuprinzînd TV de diagonala 63" si fericitul de Ruslan in fata, lingă şofer. Ajungînd in Rezina Ruslan si mujicul sau coborît la cerc, in deal am ajuns eu singur cu șeful si TV.
Cobor eu din maşina lingă casa șefului (alea cu 9 etaje din deal, luare le dracul caci nu au ascensoare, a rămas numai rama si zama din ele, cum spune Stratan si multanindui șefului, îmi iau rămas bun. Dar el îmi spune să-mi vir mulţămitul într-un loc si sai ajut sa ridice TV la etaj. Printre altele in blocuri pe lingă ascensoare, nu lucrează nici luminaţia pe scări. Poate fetelor ce se săruta cu băieţii pe întuneric asta le place, dar nu la cazul nostru caci TV era tare mare si îmi era grija sa nu-l scap. Întreb eu pe șef la ce etaj locuieşte si primind răspunsul ca la etajul doi, m-am bucurat foarte mult ca nu o sa ma chinui mult.
Ajung eu la etajul 2, proptesc TV de scara si aştept sa se ridice si șeful ca sa descuie usa. Iată-l si el în sfîrșit, dar stai el ma întreabă de ce m-am oprit, a avut in vedere ca locuieşte la al doilea etaj de sus.
Aducându-mi aminte de toţi sfinţii pe care-i cunosc, iau eu TV si îmi prelungesc calea cea lunga. Ajungând in sfârşit la punctul de destinaţie, aştept ca șeful sa deschidă usa. El intra, eu din urma si pun TV jos. Șeful îmi spune sa închid ușă. Eu am înţeles ca s-o închid din partea cealaltă si ma pornesc clătinîndu-mă si ținîndu-mă de pereţi sa ies din apartament. Șeful iarăşi se aude strigînd din bucătărie, unde m-am prăpădit sa ma descalţ si sa intru ca sa controlam dacă lucrează TV sau nu, chipurile daca nu a lucra să-l cobor înapoi (azvârlindu-lasi de la balcon). In sfîrșit TV e pus in priza si lucrează. Răsuflu si eu uşurat ca ma voi porni spre casa, să-mi odihnesc oasele.
Dar stai, șeful ma pofteşte la masa, ca sa facem evaluarea. Uit sa spun ca el are doua fiice, cam de seama ta, nemăritate, care alergau în toate părţile sa ne servească cu ce este mai bun. Si văzînd masa plina cu bucate, pelimeni, pulpe, cîrnat si șeful venind de la balcon cu o sticla aburita de 1,5l de vin roşu, nu am putut zice nu si m-am aşezat cu placere pe scaun.
Am vorbit cu șeful multe și de toate, ca doi prieteni de cînd lumea. Mi-a arătat si fotografii familiare si istoria vieţii mia povestit, cum si eu i-am spus ce aveam pe suflet din partea lucrului. Si la urma, cînd stăteam mai ca cuprinși, am ajuns la concluzia sa mi se cumpere un monitor de 21" LCD, un scaner A1, un scaun ergonomic și cu putinţă, uzina sa se gîndească la noi cei tineri, sa ne mai dăruiască cite un apartament de paști. Cum se spune: "Mecitati ne vredno".."
După închinarea ultimului pahar, taman suna și dj Bobu, chipurile davai la Lavanda. Ii zic seara buna șefului și o şterg din gara, plin de fericire ca am avut o evaluare ca la nimeni.
Mai departe, ce a fost la Lavanda, povesteşte singura fetelor.
